Edmondo Betania despre Marian Furtuna: Simboluri verticale

Marian Furtună ştie să restituie valoare unui sentiment, îl îndrumă încrederea în ceva care atinge idealismul magic sau magia idealului, dat fiindcă există aici forţa unei fabule care pleacă de departe şi străbate prezentul rămânând ca un glas viu în operele sale.

Marian Furtună s-a născut la Cluj-Napoca în 1976, în centrul Transilvaniei, unde a studiat la Liceul de Arte Palstice, trecând apoi la Academia de arte vizuale. Primele expoziţii datează din ’94, şi, printre expoziţii personale şi colective, el s-a înscris în cadrul mişcării acelor tineri talentaţi care, punându-se la încercare, o iau, ca pe o cărare necunoscută, pe drumul către artă. În aceşti ani a obţinut rezultate remarcabile: comenzi, vânzări bune, angajări pentru restaurări, a câştigat un premiu important.
În 1998 a colaborat la restaurarea unor imagini sacre într-o mănăstire şi ceva, printre bolţile vechi de secole, ceva trebuie că l-a impresionat, întrucât fascinaţia pentru pictura sacră îl transformă într-un cântăreţ înnobilat al acelei realităţi, cu totul speciale, care este reprezentarea bizantină.
Cu aceste cuvinte defineşte mai bine acest concept, care îi este drag:
“La prima vedere, arta bizantină pare mult mai rigidă ca tematică şi ca tehnică, dar ea ascunde o lume extraordinar de bogată, având un potenţial formidabil. Ascunde “o lume de frumos” de mare adâncime; este arta care a avut cea mai mare influenţă aspra mea. Ea este generoasă, permite surprinderea unor elemente specifice de-ale sale şi chiar să te joci cu acestea: prelungeşte, verticalizează şi sintetizează, împingând mai departe această modalitate: fără să se oprească, până la un infinit posibil, aşa cum se petrece cu picătura de apă, care, căzând, se alungeşte şi se prelungeşte până ce îşi găseşte verticalitatea absolută”.

În operele sale regăsim ecoul unei spiritualităţi puternice şi luminoase, ceva care are de-a face cu practica de a produce arta sacră ca un fapt natural, îndeosebi în ţara sa de baştină.
În tablourile pe care Furtună le realizează folosind stileme ale icoanelor greco-bizantine, există o candoare, probabil ingenuă şi curajoasă, şi o predispoziţie de a trasforma o modalitate în limbaj.

Dintre opere, te izbesc nudurile, indicate doar prin numere I, II, III etc., din cauza intensei lor pudicităţi; scufundate într-o lumină ca de acvariu, odalisce şi mame de-sexualizate şi alegorice, ca mici daruri întru amintirea Jeannei Hébuterne, mai bine cunoscută ca modelul şi doamna Modigliani. Se poate presupune, ca o paralelă poate nicidată relevată, că o anumită alungire a formelor, tipică pentru marele Modì, poate să nu fi provenit numai de la sculptura africană, ci chiar de la la pictura bizantină. Este greu de spus, chiar dacă este interesantă ca şi idee.
În schimb, este mai sigură citarea atmosferelor coloristice ale avangardelor din secolul XX, folosită ca să acopere lucrările cu o patină de nostalgie onirică, chiar dacă sunt realizate cu calităţile moderne ale acrilicelor.
Un alt grupaj de picturi, pe lemn, înfăţişează posibili “Înţelepţi”, întorşi cu toţii în aceeaşi direcţie, iar aici apropierea cu reprezentarea religioasă devine mult mai hotărâtă şi aluzivă.
Dacă mai este încă posibil să te gândeşti la divinităţi prin alegorie, ca în filosofia antică, sau ca epicureicii care îşi imaginau zeii ca pe nişte înţelepţi, şi dacă, mai apoi, totul se încheie prin raţionalizarea miturilor religioase şi a reprezentărilor lor, se poate îndeplini un proces de golire a conţinutului lor mitic pentru a li se atribui unul filosofic, criteriu care, în aceste tablouri, pare să fi condus intenţiile autorului în simbolurile sale verticale, ca nişte stele străvechi.

Edmondo Bertaina/ Italia

One thought on “Edmondo Betania despre Marian Furtuna: Simboluri verticale

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

© 2018 Marian Furtună | ScrollMe by AccessPress Themes